Satul Viscri – Casa Regelui Charles al III-lea
Destinații de călătorie

Satul Viscri – Casa Regelui Charles al III-lea

Descoperă Satul Viscri cu Ghidul Metropola

Satul Viscri, situat în inima Transilvaniei, este unul dintre cele mai bine păstrate sate săsești din România, faimos pentru autenticitatea și frumusețea sa rurală. Cu origini ce datează din secolul al XII-lea, Viscri impresionează prin casele sale tradiționale săsești, peisajele de poveste și biserica fortificată, parte din patrimoniul UNESCO. Aici, timpul pare să fi stat pe loc, iar tradițiile, arhitectura și stilul de viață rural sunt păstrate nealterate de modernitate.

Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri

În acest cadru idilic, Casa săsească a Regelui Charles al III-lea, cunoscută sub numele de Viscri 163, a devenit un simbol al conservării patrimoniului și al valorilor tradiționale. Regele, un susținător dedicat al satului românesc, a achiziționat această proprietate în anii 2000 și a transformat-o într-un loc de promovare a culturii și meșteșugurilor tradiționale.

Viscri 163, Casa săsească a Regelui Charles al III-lea

Restaurarea Casei Săsești – Un Proiect Complex

Inițial, Viscri 163 era formată din două case de locuit și o șură, iar restaurarea sa a început în anii 2000. Proiectul a evoluat de la reparații simple la restaurări complete, folosind tehnici tradiționale de construcție pentru a păstra autenticitatea locului. Astăzi, casa dispune de șapte camere, o sufragerie, living și bucătărie, oferind turiștilor o experiență autentică într-o gospodărie săsească, cu posibilitatea de a degusta produse locale și de a explora grădinile.

Sufragerie săsească, Satul Viscri

Implicarea Fundației Prințul de Wales

Casa de la Viscri 163 este şi sediul Fundaţiei Prinţul de Wales, care organizează aici ateliere de restaurare tradiţională şi de ţesut, precum şi cursuri de agricultură. De-a lungul timpului, Fundația a restaurat o parte din biserică și cel puțin 50 de fațade, hambare, ziduri și clădiri din acest sat frumos intact. Magazinul de suveniruri aduce în prim plan o selecție de produse de la artiști și artizani locali.

Viscri a devenit cunoscut internațional datorită implicării Regelui Charles, fiind un exemplu de conservare a patrimoniului săsesc. Biserica fortificată din Viscri face parte din patrimoniul UNESCO și atrage turiști din întreaga lume.

Regele Charles al III-lea în satul Viscri

Conservarea Patrimoniului Local și Implicarea Comunității

Mulți turiști români și străini au trecut pragul casei regelui. Cea mai mare parte a profiturilor generate de casă se întorc direct în comunitate. Din acești bani, se acoperă o parte din costurile acțiunilor de curățenie a satului, de protejare de traficul auto sau de tipărire a hărților turistice. O mare parte din fonduri se duc către proiectele pentru copiii din Viscri: micii grădinari vor avea ocazia să călătorească în Anglia, pentru a vizita grădinile de acolo ale Majestății Sale, iar echipa de ciclism din sat va a avea o parte din cheltuielile de dotare și pregătire pentru competiții acoperite. Totodată s-au plantat pe străzile din Viscri peste 100 de puieți din soiuri tradiționale de peri, pentru a continua această tradiție specifică satelor săsești.

Casă din Satul Viscri

Dragostea Regelui Charles pentru Satul Românesc

Satul Viscri a început să devină cunoscut românilor și străinilor, începând cu sfârșitul anilor ’90, atunci când Charles, pe atunci prinț moștenitor, făcea primele vizite în Transilvania. Satul, cu o istorie de veacuri, impresionează prin autenticitate, păstrarea tradițiilor, conservarea caselor vechi, dar și prin peisajele desprinse din povești, în care natura tronează neatinsă. Toate acestea l-au fermecat pe rege, care a mărturisit deseori că România este „acasă“, mai ales că stră-străbunica mamei sale, contesa Claudine Rhédey de Kis-Rhéde, s-a născut la Sângeorgiu de Pădure din județul Mureș, în 1812.

Accesul cu mașina nu este permis

Una dintre măsurile care au fost luate pentru a menține autenticitatea satului este interzicerea mașinilor, astfel că vizitatorii trebuie să își parcheze autovehiculele în parcarea special amenajată la aproximativ 100 de metri de strada principală. Cei care vor să se deconecteze de agitația orașului și să se reconecteze cu rădăcinile românești vizitând Viscri sunt întâmpinați la intrarea în sat de două panouri informative prin intermediul cărora pot afla unde sunt situate unitățile de cazare și restaurantele, dar și unele obiective turistice.

Dragostea Regelui Charles al III-lea pentru satul românesc a pus țara noastră pe harta mondială a turismului tradițional și a contribuit la conservarea patrimoniului arhitectural și cultural. În afară de casa din Viscri, prinţul Charles mai deţine o proprietate în Valea Zălanului, judeţul Covasna, care este, de asemenea, deschisă turiştilor.

 

Nici un comentariu

Adaugă un comentariu

  - Înapoi Sus
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.
Detalii Am înțeles